La aproape zece ani de la momentul istoric din 23 iunie 2016, când majoritatea britanicilor a votat pentru părăsirea Uniunii Europene, entuziasmul de altădată a fost înlocuit complet de un sentiment amar de deziluzie, pe care poporul britanic îl numește astăzi „Bregret” (regretul Brexitului). Promisiunile mari ale campaniei „Take Back Control” (Să reluăm controlul), condusă de figuri populiste precum Nigel Farage și Boris Johnson, s-au izbit de o realitate dură: o țară divizată, slăbită economic și profund trezită la dura realitate.
Un sondaj recent indică faptul că o majoritate clară a populației — aproximativ 56% dintre britanici — regretă în prezent decizia de a fi părăsit blocul comunitar.
Șocul din 2016 și ascensiunea populismului în mainstream
Votul din 2016, câștigat la limită de tabăra „Leave” cu 51,9%, a trimis unde de șoc în întreaga lume. Decizia a pus capăt unei relații turbulente de 43 de ani cu UE și a reprezentat o victorie ideologică majoră pentru Nigel Farage, liderul de atunci al partidului populist de extremă dreaptă UKIP.
Marea ironie a acestui referendum constă în faptul că a fost propus inițial în 2013 de premierul conservator David Cameron pentru a-și întări autoritatea în partid și pentru a opri ascensiunea extremei drepte. Efectul a fost însă invers: votul a provocat prăbușirea politică a lui Cameron și a propulsat discursul populist — bazat pe frica de străini și pe protejarea identității naționale — direct în nucleul dur al politicii britanice și al Partidului Conservator (prin Boris Johnson).
Promisiunile încălcate: Sănătatea publică și mitul celor 350 de milioane de lire
Cea mai simbolică imagine a campaniei pro-Brexit a fost autobuzul roșu cu care Boris Johnson a colindat țara, pe care scria: „Trimitem UE 350 de milioane de lire sterline pe săptămână, hai să ne finanțăm mai bine sistemul de sănătate (NHS)”. Acest argument a convins milioane de alegători îngrijorați de declinul spitalelor publice.
Trădarea a ieșit la iveală la doar câteva ore după anunțarea rezultatelor. Într-un interviu de televiziune de un impact uriaș, Nigel Farage a recunoscut spre uimirea generală că această promisiune de finanțare a NHS „probabil nu va fi îndeplinită”. Astăzi, sistemul britanic de sănătate continuă să se confrunte cu aceleași probleme cronice: lipsă de personal, subfinanțare și liste de așteptare interminabile.
Criza migrației: Cifre record în ciuda granițelor închise
Al doilea pilon major al campaniei a fost oprirea imigrației în masă, Farage prezentând aderarea la UE și granițele deschise ca pe o amenințare existențială la adresa identității britanice. Campania sa a culminat cu afișul controversat „Breaking Point” (Punctul critic), ce înfățișa cozi lungi de migranți din Orientul Mijlociu la granițele Europei.
Deși Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie 2020, realitatea din teren a contrazis radical discursul politic:
- Statistici record: Cifrele privind imigrația au continuat să crească accelerat după ieșirea din UE.
- Maxim atins în 2023: În luna martie 2023, migrația netă în Marea Britanie a atins un record istoric absolut, apropiindu-se de pragul de un milion de persoane.
Aceste date au lăsat publicului ostil imigrației impresia unui fenomen complet scăpat de sub control, alimentând furia și resentimentele la adresa elitelor politice care au promis contrariul.
O societate divizată de „războaie culturale”
Comemorarea celor zece ani de la referendum găsește Marea Britanie într-un climat de profundă neîncredere în partidele tradiționale, context care a dus la o ascensiune fără precedent a partidului de extremă dreaptă Reform UK, condus din nou de Nigel Farage.
Experții notează că deși Brexitul nu este singurul vinovat pentru problemele economice actuale — inflația galopantă și creșterea economică lentă fiind parțial accentuate și de pandemia de Covid-19 sau de războiul din Ucraina —, el este cel care a divizat iremediabil societatea. Britanicii au rămas blocați în două tabere profund ostile care se ciocnesc zilnic pe teme legate de diversitate etnică, imigrație și identitate națională, menținând țara într-un permanent război cultural.
