Michael Oros, originar din Transilvania și stabilit în Pacific Northwest din 1990, este cetățean româno-american, cu o carieră solidă în tehnologie și o pasiune profundă pentru cultură și istorie. A vizitat peste 100 de țări, iar interesul său pentru oameni și diversitate culturală l-a transformat într-un explorator al lumii. În plan profesional, a condus inițiative majore la SNIA ca Executive Director și la Intel, contribuind la dezvoltarea standardelor globale ale industriei și colaborând cu companii de top, organisme internaționale și instituții guvernamentale. Deține un MBA și o licență în Afaceri Internaționale de la US International University.
Implicarea lui în comunitatea româno-americană este la fel de puternică: în calitate de președinte al Romanian-American Society of Portland, continuă să promoveze cultura românească în Statele Unite. În viața personală, este pasionat de tenis, scufundări, gastronomie și vinuri, având și o certificare de Sommelier.
Legătura sa cu Muzeul Maryhill datează din copilărie, când, la doar 12 ani, a descoperit acolo povestea Reginei Maria. De atunci, muzeul a devenit pentru el un reper afectiv și cultural. Astăzi, Michael este unul dintre principalii organizatori ai Centenarului dedicării Muzeului Maryhill, un eveniment care celebrează moștenirea Reginei Maria și puntea simbolică dintre România și America. În acest interviu, el vorbește cu sinceritate, emoție și respect despre Regina Maria, despre frumusețea locului, despre comunitatea româno-americană și despre visul de a duce România mai departe în inimile oamenilor.
Stimate domnule Oros, de unde v-a venit ideea de a organiza această mare sărbătoare pentru Regina Maria aici, la Muzeul Maryhill?
Inspirația a venit de la Regina Maria și cei trei co-fondatori ai muzeului, Sam Hill, Alma Spreckels și Loie Fuller, care au avut acest vis pentru atunci și pentru viitor: de a stabili un muzeu de artă în frumusețea Vestului Sălbatic al Americii. Contribuția Reginei Maria a fost extraordinară, prin obiectele donate muzeului, dar și mai extraordinar a fost efortul făcut de a traversa două continente și un ocean pentru a dedica acest muzeu, și sămânța de cultură românească pe care a plantat-o pe pământ American, acum 100 de ani, cu această ocazie. Călătoria cu trenul, de mai mult de 4.000 de kilometri, de pe Coasta de Est până pe Coasta de Vest, nu a fost întâmplătoare pentru a dedica acest muzeu.
Pe afiș scrie „100 de ani”. De ce este acest moment din anul 1926 atât de important pentru români și pentru americani?
Pentru americani, vizita Reginei Maria a fost un eveniment istoric. Fiind nepoată a Reginei Victoria, dar și Regină a României, Maria a fost cea de-a doua persoană regală care a venit în Statele Unite ale Americii, și într-un an important pentru America, care atunci sărbătorea 150 de ani de existență ca stat. A fost primită în New York, la sosirea în America, cu o mare paradă, precum și în Washington D.C. de Președinte și de Senat.
Pentru români și România, o țară nou întemeiată, la a cărei recunoaștere internațională au contribuit marile eforturi ale Reginei făcute la Conferința de Pace de la Paris, vizita Reginei Maria în America a marcat, cu siguranță, relația diplomatică între cele două țări, dar a și pus rădăcini adânci de iubire în sufletul cetățenilor americani prin drumeția făcută de pe Coasta de Est până în Vest și înapoi la New York.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră personal să vă ocupați de un eveniment dedicat unei regine atât de iubite cum a fost Regina Maria?
Am avut 12 ani când am vizitat prima dată acest muzeu. Întorcându-mă la Oregon dintr-o călătorie cu mașina la Cascada Niagara, în statul New York, am vizitat pentru prima dată acest muzeu. Atunci am descoperit o lume nouă, deși am călătorit înapoi în timp — regi, regine ale României?? Pentru mine existau doar în basme, povești — istoria ce o învățasem nu avea așa ceva! După câteva ore petrecute în muzeu, flămând și însetat, în grădina muzeului care era împodobită și patronată de o pereche de păuni gălăgioși, etalându-și frumusețea chiar în fața ochilor mei, am fost inspirat să continui exemplul Reginei Maria și să fiu un ambasador al României și al Americii în lume, bătând la pas țară după țară. Acum, după mai mult de 120 de țări, am revenit la acest muzeu să celebrăm centenarul, continuând viziunea Reginei Maria de a pune România pe harta lumii.
Ce activități sau momente speciale din acea zi credeți că îi vor bucura cel mai mult pe cei care vin la muzeu?
Momente culturale și artistice, vizionarea muzeului, activități pentru copii, bucate tradiționale (mici, sarmale, prăjituri), vinuri românești și o capsulă a timpului care va fi îngropată ceremonial la muzeu pe 3 noiembrie (data dedicării muzeului), pentru a fi deschisă peste 100 de ani, în 2126.
Ați trecut pe afiș că oamenii pot veni îmbrăcați în port popular românesc. Ce însemna ia românească pentru Regina Maria și de ce vreți să o vedem la eveniment?
Ia românească a fost iubită și încorporată în viața curții regale de către Regina Maria. La dedicarea muzeului, Regina a donat o colecție de costume naționale. Noi acum aducem la viață această identitate națională, ca și cum costumele din muzeu ar fi reanimate la această aniversare.

Imaginea de pe afiș arată un peisaj superb. Cum ajută frumusețea acestui loc din America la crearea unei atmosfere de poveste?
Este un loc de vis. Faimosul Lewis and Clark și Oregon Trail trec pe aici. Râul Columbia, care adapă malurile statelor Washington și Oregon, ca vene hrănitoare livezilor de fructe și de struguri, este păzit de munții măreți ai Pacificului, care sunt permanent încununați cu zăpadă.
Un astfel de eveniment nu se face singur. Cine v-a fost alături și v-a ajutat cel mai mult ca să puneți totul pe picioare?
Principal pentru eveniment: muzeul și comunitatea locală americană și românească. Biserica Ortodoxă Sfânta Maria din Portland. Reprezentanți ai Guvernului Român — Ambasada, consulii și consuli onorifici ai României în America — pentru ce va urma după acest eveniment: punctarea vizitei Reginei Maria în celelalte state și orașe ale Americii în octombrie și noiembrie.
Dacă ar fi să chemați un om simplu care nu știe multe despre istorie, ce i-ați spune ca să-l convingeți să vină pe 19 septembrie?
Veniți să vă încărcați sufletele! Cu privirea — la frumusețea locului și a oamenilor care se adună să celebreze; cu auzul — la cântece și voci divine; cu gustul și mirosul — la bucate și băuturi festive; și cu piciorul — să pășiți pe loc istoric… veți acumula o experiență unică și un bagaj de istorie scrisă în trecut și prezent pentru viitor. Vom avea și expoziție de mașini din anii 1920, veșminte din aceeași perioadă, precum și costume naționale românești, alături de prețioasele exponate ale muzeului.
Cu ce sperați să rămână în suflet oamenii care vor participa la acest centenar?
Cu iubire și visuri. Iubire pentru acest loc special, pentru comunitatea care îl înconjoară și cultura pe care o reprezintă — română, americană modernă și indigenă. Visuri despre un trecut majestic, despre un prezent magic și despre un viitor fără limite.
După ce se va termina această sărbătoare, aveți în plan să mai organizați și alte evenimente care să facă România cunoscută în America?
Absolut! Precum am celebrat România 100 la muzeu în 2018, vom celebra multe alte date și evenimente importante pentru România și America la muzeul Maryhill, care prezintă colecții românești în expunerea permanentă, dar și în expuneri speciale de costume, ceramică, icoane ortodoxe și alte obiecte de artă. Organizăm festivaluri culturale anuale, precum și proiecția filmelor românești premiate la Cannes, în contextul Festivalului de Film Internațional.




